Rugăciunea pentru examene pentru părinți. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-mă pe mine, robul tău (se spune numele) să trec cu bine această încercare ce îmi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (se spune numele) să înveţe CANON DE RUGĂCIUNELA VREME DE NECAZURI. Cântarea 1. Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră! Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: "În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea". Rugăciune foarte puternică în vreme de necaz către icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Prodromița, cea "nefăcută de mână omenească"! O, preacurat chip înfrumusețat cu razele desăvârșitei curății, pleacă blânda Ta privire și spre mine, cel gârbovit de mulțimea și întunericul păcatelor mele. Rugăciune la vreme de călătorie Ad Ce să rostești pentru a avea o călătorie binecuvântată? Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ești Calea, Adevărul și Viața, și ai călătorit împreună cu sluga Ta, Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus. Însuți Stăpâne, călătorește și cu mine, robul Tău, binecuvântând călătoria mea. Rugăciune pe timp de război „Sfântă Treime, îngăduind începerea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Te rog să ai grijă de românii din țara vecină, scăpându-i de moartea năpraznică. Luminează, Tată Ceresc, pe conducătorul rus care a vizitat Athosul. Fă-l să-și amintească de rugăciunile la care a luat parte cu acele prilejuri. Citate ortodoxe, aforisme, maxime despre rugaciune - talcuri, cuvinte de folos ale Sfintilor Parinti, ale marilor duhovnici, marturisitori din temnitele comuniste si ale unor mari romani cine nu-şi face vreme de Dumnezeu, acela poate să ştie că nici n-are Dumnezeu. Trebuie găsită vreme anume pentru Dumnezeu (5-10 minute dimineaţa D1Vv9Cz.

rugaciune la vreme de calatorie